Rolul A.N.R.E. în informarea și protecția consumatorilor de gaze naturale
Cine este ANRE?
ANRE este o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanțată integral din venituri proprii, independentă decizional, organizatoric și funcțional, având ca obiect de activitate elaborarea, aprobarea şi monitorizarea aplicării ansamblului de reglementări obligatorii la nivel naţional necesar funcţionării sectorului şi pieţei energiei electrice, termice şi a gazelor naturale în condiţii de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor. Protecția consumatorilor se realizează prin intermediul reglementarilor activității operatorilor de transport în domeniul energiei electrice și gazelor naturale și prin supravegherea pieței energiei, stabilind obligații pentru furnizorii de energie și promovarea competiției
Ce poate face ANRE?
ANRE protejează consumatorii prin intermediul monitorizarii pieței de energie și are posibilitatea de a amenda atunci când companiile și-au încălcat obligațiile față de consumatori.
Ce rol are ANRE?
ANRE stabileşte regulile necesare funcţionării pieţei de energie electrică şi de gaze naturale şi se asigură că aceste reguli sunt respectate de toţi participanţii la piaţă. ANRE acordă licenţe şi autorizaţii care dau posibilitatea companiilor să opereze pe piaţa de enrgie electrică. Companiile au obligaţia de a respecta termenii licenţei, iar în cazul în care nu realizează acest lucru, ANRE poate lua măsuri împotriva lor. Rolul ANRE este de a promova competiția, cea care funcționeaza ca un mecanim eficient de scădere a prețurilor și de promovare a unei calități ridicate a serviciilor. ANRE încurajează furnizorii să ofere : Alegeri mai simple, reducând complexitatea şi numărul tarifelor Informaţii mai clare pentru consumatori, îmbunătăţind calitatea informaţiilor oferite Tratament corect, având un comportament echidistant, în cadrul unui set de reguli.
Sursa: www.anre.ro